Sunday, March 22, 2009



Prima grupa a persoanelor cu handicap auditiv din Romania fost infiintata pe 9 noiembrie 1919 - ASOCIATIA AMICALA A SURDO-MUTILOR din ROMÂNIA sub patronajul Reginei Maria prin asocierea voluntara a unui grup de surzi. Primul Presedinte a fost dl. Alexandru Clarnet, iar in comitetul de conducere a facut parte si printul Henry Ghica, fiul surd al domnitorului Constantin Ghica.

Pana in anul 1953 cand s-a reconstituit „Asociatia Surdo-Mutilor din Romania” pe baza fondurilor alocate de catre stat, asociatiile amicale ale surdo-mutilor functionau pe criterii mai mult filantropice, surzii se intalneau la cluburi conduse de comitele liber alese, isi acordau reciproc ajutoare materiale, se sprijineau in gasirea unui loc de munca si desfasurau diverse activitati culturale, sociale si sportive.

Dupa aceasta data asociatia s-a reorganizat, a primit buget de la stat si a putut angaja personal salariat, diversificandu-si activitatea. Acum exista de peste 85 de ani Asociatia Nationala a Surzilor din Romania, are unu numar considerabil de membrii, peste 16 filiale si un rol important in sociatete prin apararea si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. ( sursa „Surditate si comunicare”, Barbu Florea, Asociatia Acusticienilor audioprotezisti).

Asociatia Nationala a Surzilor din Romania, este o organizatie non-profit, apolitica , cu caracter social umanitar de utilitate publica, care apara si promoveaza interesele sociale, cultural – educative si profesionale a persoanelor cu deficienta de auz pentru integrarea lor în societate si egalizarea sanselor. A.N.S.R. se constituie pe baza liberei adeziuni a persoanelor cu deficiente auditive (surzi, surdo – muti si hipoacuzici ), cu pierdere auditiva peste 50 decibeli, la urechea cea mai buna , fara deosebire de nationalitate, religie sau sex, care au împlinit vârsta de 14 ani si accepta statutul ANSR, dorind sa contribuie activ la realizarea scopurilor si obiectivelor sale . ( Statutul ANSR – www.ansr.org.ro ).

Conform statisticilor oferite de catre Autoritatea Nationala a Surzilor din Romania numarul persoanelor cu deficienta de auz inregistrate la data de 30 septembrie 2008 este de 21, 600 de persoane. Insa numarul lor se considera a fi mult mai mare.

Persoanele cu handicap auditiv pot fi impartite in 3 categorii:

- surdo-muti ( persoane cu handicap auditiv care nu pot vorbi ; in general aceste persoane sunt cele care si-au pierdut auz din frageda pruncie sau s-au nascut cu acest handicap, iar demutizarea nu s-a efectuat sau nu a putut fi efectuata);

- surzi ( persoane care fie s-au nascut asa, dar cu ajutorul logopedului, a familei si a mediului in care au trait si – au dezvoltat simtul vorbirii; persoane care si-au pierdut auzul mai tarziu si care fie vorbeau inainte de a si pierde auzul , fie au reusit cu un logoped sa vorbeasca – mentionez ca vorbirea este diferita ( prin corectitudine, tonalitate si pronuntie) de la caz la caz);

- hipoacuzici ( persoane cu handicap auditiv care si-au pierdut o parte din auz, dar nu in totalitate; in unele cazuri doar una din urechi fiind afectata; aceasta categorie in principiu poarta aparate auditive, insa nu este o regula).

Persoanele cu handicap auditiv comunica prim limbajul semnelor – limbajul mimico – gestual ( LMG ) utilizandu-se si labiolectura ( citirea pe buze ).

No comments: